COMUNICAT DE PRESĂ

În perioada 10 octombrie-20 noiembrie 2025 Liceul Tehnologic Special ,,Pelendava”, în parteneriat cu Centrul de Detenție Craiova și Penitenciarul ,,Pelendava”, sub egida FICE- Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative Secţiunea România,  a derulat Campania 19 Zile pentru Prevenirea Abuzului și Violenței împotriva Copiilor și Tinerilor-ediția a XIII-a cu accent pe temele: Prevenirea agresiunii/ bullyingului, Prevenirea dependenței și a abuzului de substanțe și Justiția pentru minori și copiii privați de libertate/Ziua mondială pentru prevenirea  violenței împotriva copiilor/tinerilor 19 noiembrie.

Scopurile activităților au fost depromovare a unui mediu fără violență și creșterea gradul de conștientizare  împotriva agresiunii în școala și spații publice, educarea unui stil de viață sănătos ca alternativă la consumul de alcool și droguri, promovarea legislației care include garanții legale de protejat interesul superior al copilului; dreptul copilului la libertate împotriva violenței și discriminării, la participarea liberă și sigură la proceduri și la asistență juridică și de altă natură.

În aceasta campanie au fost implicați 60 elevi (CP-XII) și 15 cadre didactice ale școlii.

Activitățile derulate și informațiile oferite au condus la cresterea increderii elevilor in sistemul de raportare a cazurilor de bullying, la dorința de adoptare a unui stil de viață sănătos, la crearea de instrumente și proiecte care să-i ajute să-și descopere și să-și folosească potențialul în alte domenii decât activitatea criminală

Unitatea noastră școlară, elevii și cadrele didactice au arătat un interes deosebit activităților campaniei și și-au exprimat dorința de a mai derula în viitor astfel de activități, iar feed-back-ul activităților oferit de elevi a fost 100% pozitiv (activități utile, interesante, oportune, informații noi).

FICE România a pus la dispoziția cadrelor didactice un kit al Campaniei cu resurse educaționale (www.ficeromania.wixsite.com/ficeromania).

 Activitățile desfășurate în cadrul campaniei se corelează cu alte strategii naționale (Strategia Naţională împotriva traficului de persoane  2024 – 2028, Strategia Națională privind promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice 2022 – 2027, Planul Național de combatere a violenței școlare, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea violenței sexuale „SINERGIE” 2021-2030).